Elev cu pistol la o scoala din Ploiesti! GRAV! Foarte GRAV!
[ad_1]
ȘOCANT??? Sau chiar începem să ne obișnuim cu astfel de situații???? Joi, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție, au fost informați de către cadrele didactice din cadrul unei unități de învățământ din Ploiești, cu privire la faptul că un elev s-a prezentat la școală având asupra sa… un pistol cu bile.
Polițiștii deplasați la fața locului, au identificat apelanta, care a declarat faptul că în luna septembrie 2022, un alt cadru didactic ar fi confiscat un pistol cu bile de la un elev în vârstă de 12 ani, neanunțând la acel moment organele de poliție (parol, monșer, de ce???).
În urma verificărilor de rigoare, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme Explozivi si Substanțe Periculoase s-a stabilit faptul că pistolul în cauză este unul tip air-soft, fără marcă și face parte din categoria armelor neletale, nefiind supusă autorizării.
Așa cum anunță IPJ Prahova, în această cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale a reprezentantului legal al minorului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/ 1991, pentru nesupravegherea acestuia, cu amendă în valoare de 200 de lei.
„Fâs-pâs”… Fapta e una gravă. Amenda… ca și când n-ar fi. Dacă acel pistol ar fi fost folosit (și aici NU FACEM APEL la… legendarul drob de sare, ci chiar ne imaginăm o situație posibilă!), putea răni, cu consecințe pe viață un copil și… nu numai (chiar dacă acel pistol e considerat neletal!)! (de exemplu să lase victima fără un ochi…)
Ce-ar mai fi de comentat??? Poate mult, mult mai mult. Și poate (și nu „poate”, ci MUSAI!!!) e nevoie de mult mai multă implicare, reponsabilitate din partea tuturor. Și legi mai aspre!
Articolul Elev cu pistol la o scoala din Ploiesti! GRAV! Foarte GRAV! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link