Cancerul de piele și solarul

melanom-cancer-de-piele

Majoritatea dintre noi adoră look-ul pe care ni-l oferă o piele bronzată frumos, în special pe perioada verii, când purtăm haine lejere și care lasă la vedere mai mult din corp decât pe perioada iernii, de exemplu. Mulți vor să păstreze cât mai mult acel bronz, și de aceea apelează destul de des la bronzul artificial, oferit de ședințele la solar. Iar de aici până la cancer de piele nu mai este decât un pas.

Cauză a cancerului de piele

Specialiștii susțin că radiațiile ultraviolete de care avem parte pe perioada ședințelor la solar sunt printre cele mai nocive pentru epiderma noastră, și de aceea solarul este văzut ca fiind și principala cauză care poate declanșa cancerul de piele. Dar nu numai solarul este “vinovat”, chiar și expunerea la lumina soarelui este una dintre cauzele considerate „naturale” a cancerului de piele.

Se modifică ADNul celular

Potrivit specialiștilor, în cazul solarului corpul este expus, pe o suprafață mult mai mare la radiații ultraviolete de tip A (care sunt considerate ca având lungimea de undă cea mai mare), și care sunt extrem de dăunătoare pentru piele. Acestea au capacitatea de a modifica ADN-ul celular, de a creşte riscul de cancer cutanat/melanom malign, de îmbătrânire prematură a pielii şi de apariţie a ridurilor.

Atenție dacă suferiți de alunițe

Anumite persoane ar trebui să excludă complet solarul. În această categorie intră cele cu pielea albă, cele cu aluniţe (care se pot transforma din leziuni benigne în melanom). De asemenea, dacă știți că suferiți de alergie la soare sau aveți în familie cazuri de cancer de piele, atunci solarul nu este pentru dumneavoastră.  

Ochelari speciali pentru solar

Dacă totuși nu vreți să renunțați la solar, atunci țineți cont și de recomandarea medicilor oftalmologi care sunt de părere că ar trebui să purtați niște ochelari speciali pe perioada ședințelor, pentru ca sî nu suferiți din cauza unor leziuni oculare care s-ar putea produce în acest caz. Acești ochelari au capacitatea de a “absorbi” aceste radiații nocive, și astfel riscul de a dezvolta cataractă sau retinopatie, de exemplu, să fie sensibil redus. Chiar și în cazul în care purtați lentile de contact, purtarea ochelarilor de protecție este obligatorie.

Solarul, doar în scop medical

Medicii sunt de părere că solarul ar trebui să fie folosit exclusiv în scop medical, și nu estetic, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Anumite afecțiuni ale pielii, precum psoriazis, eczeme, vitiligo necesită tratament care constă în expunerea la ultraviolete. Pentru un rezultat eficient însă, este nevoie de respectarea indicațiilor date de specialiști.

Radiațiile UV sunt de evitat

Expunerea în exces la radiațiile ultraviolete (UV) este un factor de risc major pentru dezvoltarea cancerului de piele, iar mersul la solar poate contribui la această expunere. Radiațiile UV provenite de la soare și de la aparatele de bronzat artificial (solar) sunt clasificate ca carcinogene pentru oameni de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Pentru a reduce riscul de cancer de piele, este recomandabil să evitați expunerea prelungită la soare și să utilizați protecție solară atunci când sunteți expus la razele UV. Utilizarea aparatelor de bronzat artificial este, în general, descurajată, iar unii experți în sănătate consideră că nu există o expunere sigură la solare.