Cimitirul Bellu din București, tărâmul nemuritorilor care au schimbat România

Imediat ce treci poarta imensului domeniu pe care se întinde Cimitirul Bellu din București, ai sentimentul că te-ai întors în timp. Un timp sacru și etern, în care coexistă toate perioadele istoriei de peste 150 de ani încoace. Privirea îți e furată, din prima clipă, de sutele de monumente cu arhitectură spectaculoasă și nu știi spre care să te îndrepți mai întâi.

Te întâmpină însă indicatoare, pe care sunt încrustate nume celebre, cu care ai crescut și ai visat: Eminescu, Caragiale, Rebreanu, Coșbuc. Sau nume ale celor ce au cucerit cerul, Vlaicu sau Vuia. Ori nume de prinți, savanți sau mari actori. Aici, numele capătă însă altă semnificație. Încărcată de mister, solemnitate și emoție. Știi că acolo, pe pământul pe care pășești, se odihnesc cei mai însemnați oameni ai țării. Unul lângă altul, pentru vecie.

Povești de dincolo de morminte

Grădina uriașă a fost donată, în 1852, de proprietarul ei, baronul Barbu Bellu, Sfatului Orășenesc București. Atunci au și început lucrările de amenajare a cimitirului, ce avea să funcționeze din 1858. Peste 300 de monumente s-au ridicat, de-a lungul celor aproape două secole, în Cimitirul Bellu, ce măsoară astăzi 280.000 de metri pătrați! Îți trebuie o zi întreagă să-l vezi doar în treacăt! Dacă însă te oprești să descoperi fiecare poveste de dincolo de piatra funerară, să admiri fiecare sculptură și să citești inscripțiile de pe cruci, se prea poate să ai nevoie de o vacanță foarte lungă! Eu l-am vizitat de mai multe ori, și tot am sentimentul că nu am văzut decât o foarte mică parte.

Mormântul lui Eminescu

De fiecare dată, primul drum l-am făcut la mormântul lui Eminescu. Pe băncuța de lângă crucea de piatră, am stat de nenumărate de ori. Întotdeauna, erau lumănâri aprinse și o mulțime de flori. Pe crucea poetului sunt încrustate versuri din poemul său “Nu voi mormânt bogat”: …De-asupra-mi, crengi de tei/Să-și scuture floarea./Ne mai fiind pribeag/De-atunci înainte/Aduceri-aminte/m-or troieni cu drag.

E imposibil de descris emoția pe care o ai atunci când citești inscripția și știi că, acolo, sub bucata de pământ reavăn și acoperit de flori, zace chiar Eminescu. Rămășițele pământești ale celui ce ne-a învățat să iubim și să simțim diferit, profund, ale celui ce a reinventat poezia și limba română. Alături de el, se odihnesc Caragiale, Coșbuc, Sadoveanu. Și Nichita Stănescu. Pe a cărui piatră funerară, ce se ridică alături de crucea subțire din lemn și de poza poetului, stă scris: Eu nu sunt altceva decît/O pată de sînge/care vorbește.

Templul Iuliei Hasdeu

Impresionant este și Templul Poema, cavoul Iuliei Hasdeu, copilul genial al savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Nu avea nici 19 ani când s-a stins, răpusă de tuberculoză. A fost prima femeie din România care a studiat la Sorbona. Iar monumentul ar fi fost construit după planurile pe care Iulia i le-ar fi indicat tatălui ei de dincolo de mormânt.

Monumentul familiei Poroineanu

O poveste tragică de iubire ascunde Monumentul familiei Poroineanu, din marmură neagră. Înfățișează o tânără fără viață, la picioarele căreia stă un tânăr cu capul plecat. Sunt doi îndrăgostiți ce s-au iubit nebunește și care și-au pus capăt zilelor atunci când au aflat că sunt frați.

Descoperă sutele de monumente și află poveștile nemuritoare din spatele lor. Cimitirul Bellu se află în Piața Eroii Revoluției din București, pe Calea Șerban Vodă. Poate fi vizitat zilnic, între orele 10 și 20.

Lasă un comentariu...

*